Română      Русскии      English

 

 

 

 

 

 

Consiliul Național pentru Determinarea Dizabilității
și Capacității de Muncă

 
Prima pagină  »  Informații utile
Informații utile
Copiii cu disabilităţi profunde şi multiple (DPM)

Termenul “Disabiităţi profunde multiple (DPM)» se referă la copiii cu o tulburări intelectuale profunde şi o dereglări motorii severe sau profunde, o deseori asociate cu probleme senzoriale

Persoanele cu DPM

o   sunt adesea ignorate şi constituie un grup din cele mai dezavantajate din societatea noastră.

o   aceştea au nevoi specifice de comunicare şi mulţi din ei au probleme complexe de sănătate.

o   se confruntă cu multe din aceleaşi probleme de învăţare ca şi alte persoane cu disabilităti, dar într-o măsură mai mare

o   nu sunt reprezentate în mod corespunzător prin  grupuri  de self-advocacy (apărarea drepturilor) şi de elaborare a politicilor

Copiii cu DPM constituie un grup extrem de eterogen după abilităţile funcţionale şi manifestările comportamentale

 

Categoriile DMP
(după Carla Vlasckamp Ph.D)

 

Prima categorie include persoanele care au disabilitate mentală profundă  şi disabilitate  fizica datorată disfuncţiei mai multor organe.

Ei posedă:

  • potenţial minimal în formarea deprinderilor de autodeservire,
  • au deprinderi motorii slab dezvoltate.

A doua categorie

  • include persoanele cu disabilitate intelectuală severă şi
  • disabilitate motorie, cum ar fi: spasticitatea severă şi deformaţii ale scheletului.

 

A treia categorie

  • include persoane cu disabilitate mentală profundă (care nu poate fi evaluată prin teste standardizate existente de apreciere ai IQ) şi
  • disfuncţii neuromotorii profunde, de exemplu, tetraplegia spastică,
  • cca 40-75%  prezintă  tulburări senzoriale severe (de auz şi văz).

 

Toţi copiii şi adulţii cu DPM necesită un grad înalt de suport în majoritatea domeniilor de viaţă

o   ei au câteva disabiiăţi (cel puţin două),

o   au dificultăţi profunde de învăţare,

o   au probleme severe de comunicare,

o   necesită un grad înalt de suport în   viaţa cotidiană,

o   adiţional pot avea  tulburări senzoriale sau disailităţi fizice,

o   probleme complexe de sănătate,

o   probleme de sănătate mentală, tulburări comportamentale.

Servicii de abilitare pentru copii cu disabilităţi profunde şi multiple:

o   Metode diferite de abilitare (kinetoterapie, ergoterapie, melterapie, stimulare senzoriale etc.)

o   Îngrijiri generale şi speciale

o   Programe educaţionale individualizate

o   Asistenţă socială

o   Servicii de sănătate mintală

Mituri despre îngrijirea copilului cu disabilităţi profunde şi multiple

 

o   Copiii cu disabilităţi profunde şi multiple trebuie  doar compătimiţi şi îngrijiţi ca nişte plante delicate şi firave;

o   Îngrijirea acestora se reduce doar la acordarea suportului medical şi fizic;

o   Copiii cu DMP trebuie să realizeze standardele de instruire general acceptate.

Realităţi despre îngrijirea copilului cu disabilităţi profunde şi multiple

o   Persoanele cu disabilităţi profunde şi multiple nu sunt doar o sumă de necesităţi fizice, de îngrijire şi necesităţi medicale. Lor trebuie de le oferit şansa de a-şi realiza  potenţialul, similar altor persoane din societate.

o   Ei necesită stimularea dezvoltării, diversificarea mediului, motivare, provocare.

o   Inactivitatea este neacceptabilă pentru  toţi copiii cu disabilităţi, inclusiv şi pentru persoanele cu disabilităţi multiple şi profunde.

o   Ca şi alte persoane, ei au dreptul la activităţi plăcute, relaxante

o   Toţi copiii au capacitatea de a stabili relaţii cu persoanele care-l îngrijesc

o   Toţi copiii pot demonstra prin comportamentul  lor legătura emoţională cu părinţii şi/sau persoanele care-l îngrijesc

o   Copiii cu DMP sunt extrem de dependenţi de alte persoane şi sunt mult mai puţin capabili de a-şi indica dorinţele

o   Toţi copii vor să înţeleagă ce se întâmplă în jurul lor

     A înţelege şi a fi înţeles sunt două necesităţi umane primare

 

Relaţiile dintre copil şi persoana care îl îngrijeşte

o   Observarea şi urmărirea reciprocă

o   Recognoscibilitatea, previzibilitatea

o   Susţinerea iniţiativei

o   Perspectivele pedagogice

Observarea

o   Cine e persoana?

o   Care este potenţialul copilului şi cum el poate fi realizat?

o   Care sunt nevoile speciale ale copilului şi cum le putem satisface?

Metodele de evaluare şi de conduită a copiilor cu DPM

o   Stimularea Bazală (Frohlich 1991)

o   Stimularea senzorială Nelison teoria de instruire activa (Nielsen, 1990, 1993

o   MOVE (Mobility Opportunities Via Education, Bidabe and Lollar, 1990)

o   Conductive Education (Kozma, 1995; Stukat)

Stimularea Bazală (Frohlich 1991)

Este o metodă alternativă şi complementară de îngrijire a persoanelor cu tulburări de percepţie. Constă într-o comunicare care se stabileşte între personalul care îngrijeşte şi copil.

Acest concept de stimulare bazală a fost iniţiat în anii ́70 de către un medic, Andreas Frőhlich şi se adresa copiilor cu dizabilităţi grave.

Conceptul porneşte de la ideea că, oricât ar fi de tulburată puterea de percepţie a unui bolnav, se poate prin stimulare ţintită să se activeze potenţialul restant al acestuia.

În cadrul tulburărilor de percepţie, nu este vorba de o afectare a organelor de simţ, ci de felul în care informaţiile venite de la ele sunt în continuare prelucrate şi integrate de nivelul S.N.C.

Aceste tulburări de percepţie pot fi puse în evidenţă prin felul în care pacientul reacţionează inadecvat la stimulii veniţi din mediul extern.

Prin aceste stimulări de dezvoltare, treptat percepţia schemei corporale a poziţiei spaţiale a corpului şi a diferitelor sale segmente. Chiar în cazul unor tulburări grave, s-a constatat că pacienţii reacţionează la aceste stimulări bazale.

 

Тeoria de instruire activă  Lilli Nielsen

 

Metoda a fost elaborată pentu copiii cu virsta dezvoltării pîna la 3,5 ani. La baza acestei metode a fost folosit principiul de învăţare a copilului cu dezvoltare tipică.  Ei se instruesc prin performarea activă   a unor acţiuni

Această metodă permite  copilului de a înţelege că el poate influenţa asupra anturajului şi poate interacţiona cu alte persoane

Folosind o astfel de abordare, copilului i se oferă posibilitatea de a învăţa prin cercetarea şi studierea mediului

Ergoterapeutul, părinţii creează un mediu stimulant adecvat dezvoltării copilului. Aici este foarte important ca părintele, educatorul să fie susceptibili la oricare reacţie, succes, cît de modeste  nu ar fi aceste performanţe

Echipamente şi materiale

1.The Nielsen’s little room (camera mica Nielsen)

2. Placa rezonantă




Informații utile

In ultima vreme, ați auzit din ce in ce mai des vorbindu-se despre autism. Poate ca nu cunoașteți, cu lux de amănunte, ce se ascunde in spatele acestui cuvant dar, cu siguranța, deja știți ca este vorba despre o afectiune.
Citeşte mai mult...
Citeşte mai mult...
Clasificarea MACS este pe larg folosită de către specialiștii în kinetoterapie precum și de către terapeuții ocupaționali din toată lumea. MACS ne permite să determinăm nivelul de implicare a ambelor măini în activitățifapt ce ne permite să stabilim sarcinile individuale de reabilitare.
Citeşte mai mult...
Cauzele de bază ce condiţionează apariţia insuficienţelor motorii la copii cu Sindromul Down (SD) sunt reprezentate de hipotonia musculară, dezvoltarea abnormală a reflexelor, afectarea echilibrului precum şi, adaosul supraponderal.
Citeşte mai mult...
Dezvoltarea patologică a funcţiei motorii poate fi cauzată de probleme ale dezvoltării intrauterine, traume la naştere, dereglări cromosomiale, maladii grave, accidente. Copiii cu diferite patologii pot avea dereglări motorii asemănătoare.
Citeşte mai mult...
Stadiile de adaptare a familiei copilului cu dizabilități. Şocul iniţial - părinţii trăiesc o stare de confuzie, mâhnire şi îngrijorare. Când informaţia despre diagnostic este oferită furia şi dezorganizarea familiei sporeşte.
Citeşte mai mult...
Kinetoterapeutul este un membru important al echipei interdisciplinare. Dezvoltarea motorie a copilului este obiectivul ţinta al specialistului în terapie fizică.
Citeşte mai mult...
Activitatea specialistului în kinetoterapie începe cu evaluarea complexă a funcției motorii fine și grosiere a copilului, cu colectarea anamnezei precum și completarea formularelor necesare.
Citeşte mai mult...
Nici una dintre metodele menţionate mai jos nu pot soluţiona de sine stătător toate problemele copilului cu disabilităţi motorii, dar, utilizate în complex, prezintă importanţa în abilitarea copilului cu nevoi speciale.
Citeşte mai mult...
Ritmul de creştere a copiilor cu sindrom Down (SD) este mai lent comparativ cu copiii majoritari. Viteza de creştere a acestor copii variază în funcţie de vârstă.
Citeşte mai mult...
Sistemul de clasificare a funcţiei motorii grosiere (Gross Motor Function Classification System) este bazat pe aprecierea mişcărilor active de sine stătătoare, în special a abilităţii de a şedea (controlul trunchiului) şi a merge.
Citeşte mai mult...
Scleroza tuberoasă reprezintă o afecţiune multisistemică genetică caracterizată prin hamartoame răspândite în diverse organe inclusiv creier, cord, piele, rinichi, plămâni şi ficat.
Citeşte mai mult...
Clasificarea internaţională a funcţionării, dizabilităţii şi sănătăţii, versiunea pentru copil şi adolescent (CIF-CA) poate fi folosită nu numai pentru a descrie şi a compara sănătatea populaţiilor în plan mondial, a dezvolta un limbaj semantic comun între toate sectoarele preocupate de sănătatea omului dar poate avea şi o serie de aplicaţii practice.
Citeşte mai mult...
Una din problemele ortopedice frecvent întâlnite la copiii cu sindrom Down (SD) este instabilitatea atlantooccipitală IAA.
Citeşte mai mult...

14.03.2019
PRIMUL CURRICULUM în Intervenția Timpurie în Copilărie în MOLDOVA
07.03.2019
Doar împreună mișcăm lucrurile din loc
21.02.2019
Direcționează 2% din impozitul tău pe venit către Centrul de Intervenție Precoce „VOINICEL”

Utilizator (Email)
Parolă



Ai uitat parola?
Înregistrează-te